Analiză Frames: Florile de Mărțișor și de 8 Martie, un business de peste 30 de milioane de euro
Piaţa florilor va atinge un adevărat record istoric de vânzări în perioada 1-8 martie, când vor fi comercializate flori în valoare de peste 32 milioane de euro, arată un studiu realizat de compania de consultanţă Frames. Peste 3000 de firme se bat pe o piaţă în care luna martie reprezintă apogeul vânzărilor de peste an.
Buchetul de flori va reprezenta, în zilele următoare, poate cel mai bine vândut produs de sezon în România. Potrivit estimărilor Frames, în perioada 1-8 martie vor fi vândute peste 2,3 milioane de buchete de flori.
Estimarea ia în calcul că la oraș, mediul în care se vând peste 90% din flori, locuiesc 4,56 de milioane de femei cu vârsta de peste 18 ani și că măcar jumătate dintre doamne și domnișoare vor primi un buchet de flori în această periodă, la un preț mediu de 70 de lei.
,,La un volum de vânzări estimate la 2,3 milioane de buchete, afacerea cu flori ar putea inregistra încasări de peste 32 milioane de euro. Spre comparaţie, în 2020, când am lansat precedentul studiu, business-ul cu flori a depăşit 20 milioane de euro.
Diferenţa vine, în primul rând, din scumpirea florilor, preţul mediu per buchet crescând de la 40 la 70 lei în acest interval’’, arată analiza.
Potrivit estimărilor companiei, 2023 se anunță a fi, astfel, cel mai bun an din istorie pentru piața de flori din România.
Datele preliminarii arată că, în 2021, ultimul an pentru care Ministerul Finanțelor prezintă datele financiare finale, business-ul cu flori din țara noastră a depășit 2,2 miliarde de lei, iar în 2023, pe fondul creşterii preţurilor, afacerile din acest sector vor depăși 2,5 miliarde de lei.
Spre comparație, cu 10 ani în urmă, afacerile companiilor de profil abia depășeau 401 milioane lei.
Și profitabilitatea sectorului a crescut semnificativ, de la 15,1 milioane lei în 2011 la 188 milioane lei în 2021. În 2023, analiștii Frames se așteaptă la un profit de 250 milioane de lei.
În piața florilor din România activau, în 2021, 3111 companii cu 5215 angajați, faţă de 1454 de firme câte erau înregistrate în urmă cu 10 ani.
Cele mai multe firme specializate se aflau, în 2021, în București (508), Cluj (178), Constanța (148), Ilfov (143), Brașov (114) și Timiș (113).
Printre cei mai importanți jucători din sectorul comerțului cu flori și alte plante se află Diva Sol SRL (277,4 milioane lei cifra de afaceri în 2021), Agroland Business System SA (188,6 mil.lei), Pet Network Europe SRL (95,4 mil.lei) și Spic Agro SRL (55,2 milioane lei)
,,Dincolo de marii importatori de flori, cei mai mulţi pe filiera olandeză, marea majoritate a firmelor din sectorul florilor din România fac parte din zona de microîntreprinderi și firme mici, cu o medie de 2 angajați, o cifră de afaceri de 723.000 lei (medie) și un profit de 60.500 lei (mediu).
Cu excepția unor jucători mari, care au investit în deschiderea unor rețele de florării, cele mai multe florării sunt independente și au o putere financiară redusă. Pentru acestea, evenimentele precum 1 și 8 Martie acoperă mare parte din profitul pe întregul an’’, arată analiza Frames.
Florile, un business cu potențial
Evoluția spectaculoasă a cifrei de afaceri și a profitabilității în acest sector vine să confirme potențialul semnificativ al acestui domeniu.
În condițiile în care piața, cel puțin pe sectorul de distribuție, este încă foarte fragmentată, dezvoltarea unor rețele de business la nivel national poate aduce un câștig semnificativ, în ton cu evoluția veniturilor populației și cu extinderea obiceiurilor de consum.
Potrivit analizei Frames, comerțul cu flori din România s-a diversificat foarte mult în privința ofertei de servicii.
De la florăriile de cartier s-a ajuns la site-uri web și aplicații de smartphone prin intermediul cărora poți comanda oriunde o gamă largă de flori și produse asociate din zona cadourilor.
De la clasicele buchete s-a ajuns la aranjamente florale spectaculoase, personalizate, în ton cu sezonalitatea, cu momentele speciale din viața celor care le primesc.
,,Micile florării, de la colțul străzii, au început treptat să dispară, iar locul lor a început să fie luat de firme puternice, de rețele care au puterea financiară de a importa flori la preţuri bune și care, la fel ca în zona farmaciilor, vor investi masiv în promovare. Un segment în care business-ul a crescut semnificativ este reprezentat de firmele online, cele care oferă, alături de flori, și diverse pachete de cadouri, în cadrul unor oferte competitive, focusate pe targete diverse și orientate către sezonalitate. Avem multe firme capabile să livreze buchete de flori prin curier, în maxim 24 de ore, în toată țara.’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.
Potrivit datelor Frames, firmele din acest sector raportau în 2021 capitaluri în creștere la 33,4 milioane de lei față de 12,8 milioane lei în urmă cu 10 ani.
Ce flori se caută de 1 și 8 martie
Ce flori se vând de 1 și 8 Martie? Potrivit estimărilor comercianților, citați de analiștii de la Frames, cele mai căutate vor fi florile de primăvară.
,,Cele mai căutate flori, în această perioadă, sunt ghioceii, freziile, zambilele, lalelele sau narcisele. Asta mai cu seamă că și vremea a fost favorabilă, astfel că producția autohtonă de flori de primăvară se află la un nivel foarte bun. Dincolo de florile de sezon, la mare căutare rămân, în continuare, trandafirii, considerați simbolul iubirii. În ceea ce privește forma de prezentare, clasicele buchete simple, cu flori de primăvară, se anunță a fi cele mai vândute.
Există însă și o cerere tot mai mare de buchete personalizate, care includ diverse cadouri și elemente de decor din plante și flori exotice. Internetul, trendurile de consum, disponibilitățile financiare mai ridicate față de anii trecuți i-au îndemnat pe mulți români să caute produse tot mai sofisticate, chiar din zona de lux, în tentativa de a-și dovedi afecțiunea față de persoanele feminine din viața lor’’, afirmă analiștii Frames.
Analiza Frames privind business-ul din piața florilor din România în 2023 a fost realizată pe baza datelor financiare comunicate de companiile având codurile CAEN 4622 (comerțul cu ridicata al florilor și al plantelor) și 4776 (comerțul cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor) la Ministerul Finanțelor pentru anul 2021, datelor statistice privind dinamica firmelor de la Registrul Comerțului și informațiilor de la Institutul Național de Statistică.
Estimările privind vânzările de 1 și 8 Martie din 2023 aparțin Frames și au fost realizate pornind de la discuțiile cu companiile din sector.
Analiza nu include datele financiare privind comerțul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet (CAEN 4791), cultivarea altor plante din culturi nepermanente (0119) și comerțul cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine (4779), considerând că acestea, având în vedere diversitatea produselor și a serviciilor, sunt de natură să prezinte o imagine distorsionată a pieței de flori din România.