Inflația face victime pe bandă rulantă în business-ul românesc. Comerțul și construcțiile, cele mai multe firme în dificultate în 2022

Comerțul și sectorul construcțiilor au generat cele mai multe firme în dificultate, în primele patru luni din acest an. La nivelul întregii economii, 40.760 de firme au pus lacătul pe ușă, un record al ultimilor trei ani, arată o analiză Sierra Quadrant.

În perioada ianuarie-aprilie 2022, 1008 firme din comerț și construcții au intrat în insolvență (+61 față de ian-apr. 2021),  8390 au fost radiate (+349), 4302 au fost dizolvate (+711) și 1729 și-au suspendat activitatea (+265).

Cele mai multe firme cu probleme au fost în comerț, 11.568, iar cea mai întâlnită decizie a fost de a radia business-ul. În construcții, numărul firmelor în dificultate, închise, radiate, cu activitatea suspendată sau în insolvență a atins 3861.

Pe ansamblul, numărul operatorilor din comerț și construcții aflați în dificultate financiară a fost cu 1386 mai mare decât în 2021.

Pe ansamblul economiei, 40.760 de firme au pus lacătul pe ușă în primele 4 luni din 2022, în creștere cu 3721 față de anul precedent. Spre comparație, în 2020 erau cu 12.495 mai puține firme în dificultate.

Potrivit experților de la Sierra Quadrant, dinamica business-ului este tot mai puternic influențată de evoluția inflației, de creșterea blocajului financiar și de scăderea vânzărilor.

,,Comerțul, cel mai dinamic sector al economiei, este din păcate și cel mai vulnerabil, în contextul în care peste 90% dintre firme sunt slab capitalizate și depinde exclusiv de ritmul încasărilor.

Evoluția negativă a sectorului construcțiilor, afectat semnificativ de creșterea prețurilor la materialele de construcții și de restrângerea accesului la credite al românilor reprezintă, din punctul nostru de vedere, cel mai important semnal de alarmă în această perioadă, în condițiile în care acest business angajează seci de mii de alte business-uri pe orizontală’’, afirmă Ovidiu Neacșu, partener coordonator Sierra Quadrant.

Dincolo de evoluția din aceste două sectoare, probleme semnificative se manifestă și în transport și depozitare unde au fost raportate 3422 societăți cu probleme, în activitățile profesionale (3109 companii), industria prelucrătoare (3092 firme) și 2179 societăți din sectorul agricol.

Potrivit experților, firmele de transport au urcat în topul societăților cu probleme pe fondul creșterii spectaculoase a prețurilor la carburanți.

,,Scumpirea benzinei și a motorinei a pus o presiune semnificativă pe costurile acestor companii, iar vulnerabilitățile se vor accentua pe măsură ce prețurile carburanților vor crește. Un trend similar, din păcate negativ, este de așteptat să urmeze și sectorul agricol acolo unde creșterea costurilor operaționale (energie, gaze, materii prime și distribuție) a făcut ca multe dintre ferme să ajungă în faliment’’, arată analiza Sierra Quadrant.

Inflația accentuează problemele din economie

Creșterea puternică a prețurilor, cu un ritm neîntâlnit în ultimii 25 de ani, a spulberat practic mare parte din planurile de afaceri ale multor companii.

Radiografia financiară a primelor 4 luni din 2022 indică o accentuare a problemelor de finanțare a business-ului, dublată de o adâncire a pierderilor financiare generate de creșterea costurilor logistice.

6 din 10 firme aflate în dificultate în prezent au legătură cu consumul, iar scăderea vânzărilor în volum completează tabloul provocărilor economice.

,,După doi ani de pandemie, cu probleme majore legate de vânzări, de materii prime și de distribuție, inflația a venit ca o lovitură decisivă pentru multe business-uri care nu s-au restructurat. Din fericire, privind în ansamblu situația firmelor cu probleme, putem spune că se putea să fie și mai rea. E un semn că pe mulți criza COVID i-a trezit și i-a determinat să își adapteze business-urile la noua realitate economică’’, a declarat Ovidiu Neacșu.

Potrivit experților de la Sierra Quadrant, fotografia primelor 4 luni din 2022, din prisma firmelor în dificultate, reflectă doar în parte dimensiunea problemelor din economie.

,,Inflația, limitarea accesului la creditare și creșterea dobânzilor, accentuarea blocajului financiar și scăderea semnificativă a vânzărilor pe fondul accentuării problemelor economice ale populației sunt principalele provocări în perioada următoare.

De modul în care firmele vor gestiona aceste riscuri va depinde supraviețuirea acestora într-o perioadă în care problemele economice se vor acutiza. Războiul din Ucraina, efectele creșterii prețurilor la energie, gaze și carburanți vor pune o presiune tot mai mare pe lanțurile economice’’, arată analiza Sierra Quadrant.

Strângem rândurile în recesiune?

Restructurarea business-urilor, a planurilor de afaceri, rămâne în prim-plan în S2 2022, spun experții.

Estimarea corectă a dinamicii relațiilor comerciale, a evoluției costurilor de producție și distribuție și asigurarea unei ,,plase de salvare’’ financiare sunt măsuri care vor face diferența în supraviețuirea business-ului într-un an extrem de dificil cum este 2022.

,,Una dintre cheile ieșirii cu succes din această perioadă economică tulbure o reprezintă depășirea stării de neîncredere în business’’, spune Ovidiu Neacșu.

,,Dacă oamenii de afaceri nu vor găsi curajul, încrederea și metodele prin care să strângă rîndurile și să construiască lanțuri economice, recesiunea care amenință economia mondială se va simți foarte dur în România’’, a mai spus acesta.

Potrivit specialiștilor, accentuarea neîncrederii în economie se vede tot mai puternic în creșterea blocajului financiar, în dinamica plăților.

Statisticile companiei indică faptul că blocajul financiar s-a accentuat semnificativ în ultimii 2 ani, depășind, în prezent, 350 de miliarde de lei, un nivel fără precedent în ultimii 10 ani.

Durata medie de plată a facturilor a crescut la 145 de zile, față de 120 zile în 2020.

Un sondaj recent arăta, de altfel, că 7 din 10 companii întârzie să-și plătească facturile, principalele motive invocate fiind lipsa resurselor financiare disponibile, neîncasarea facturilor, creșterea costurilor operaționale și scăderea vânzărilor.

 

Creștere economică, stagflație sau recesiune?

Business-ul românesc a reușit să se descurce neașteptat de bine în pandemie. 2020 și 2021 au fost doi ani plini de provocări, pe care firmele au reușit să-i depășească fără prea multe victime.

De la scăderea costurilor logistice (chirii, utilități, parc auto etc.) la reducerea creditului furnizor și digitalizarea activităților companiilor, măsurile s-au dovedit eficiente în multe dintre cazuri.

2022 a adus însă și o schimbare radicală a percepției investitorilor, dovadă reducerea semnificativă a investițiilor.

Dezintermedierea a fost și probabil va rămâne cuvântul de ordine în 2022, în condițiile inflației, a accentuării problemelor economice.

,,După un prim trimestru surprinzător de bun din punct de vedere macroeconomic, în care dinamica economică a fost dată de creșterea consumului, un factor de conjunctură determinat de dorința oamenilor de a cumpăra ce au nevoie înainte de scumpiri, al doilea trimestru și următoarele vor aduce, din păcate, primele vești negative. Scăderea producției industriale cu 3% în primele patru luni este doar un prim semnal.

Ne așteptăm ca economia să aterizeze puternic, nu știm cât de dur, dar semnalele nu sunt dintre cele mai încurajatoare. Dacă S2 2022 va aduce o inflație și mai mare alături de o ,,dezghețare’’ a cursului euro/leu, problemele se vor accentua, iar tendința se vede încă de pe acum în dinamica vânzărilor care cunoaște un recul semnificativ. O stagnare economică însoțită de o creștere a prețurilor înseamnă stagflație, o anticameră a recesiunii’’, arată analiza Sierra Quadrant.

Potrivit estimărilor companiei, nu este exclus ca, pe fondul accentuării problemelor economice, numărul firmelor care vor pune lacătul pe ușă (insolvență, radieri, dizolvate, suspendări de activitate) să atingă maximul ultimilor 3 ani, de peste 130.000 de firme.

În 2021 am avut 117.716 firme în această situație, cu 24.010 mai multe decât în anul precedent.

Situația ar fi mai bună dacă firmele vor reuși să își ia măsuri pentru a contracara efectele inflației, ale scumpirii creditării și a scăderii vânzărilor, iar autoritățile își vor respecta angajamentele legate de atragerea fondurilor europene.

Analiza Sierra Quadrant a fost realizată pe baza datelor oficiale de la Registrul Comerțului, statisticilor Eurostat și rapoartelor Băncii Naționale a României.

În cei 24 de ani de activitate, Sierra Quadrant a devenit una dintre cele mai importante companii de profil din România, fiind specializată în lucrări de administrare și lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare și diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluționate, concomitent cu procedura de insolvență: bilanț de mediu, substanțe periculoase în proprietate, servituți neclare și litigii legate de patrimoniu, etc.

Printre dosarele semnificative gestionate în prezent de Sierra Quadrant se află Electrocentrale București (ELCEN), CET SA Bacău, Letea SA Bacău, Servicii Energetice Moldova SA, Donau Chem, Compania de Navigație Fluvială Giurgiu NAV S.A., Teleferic SA, Rombet SA și GA-PRO-CHEMICALS S.A.

 

Leave a Reply