Mărţişorul şi Ziua Femeii generează o afacere de peste 40 de milioane de euro
Zilele de 1 şi 8 Martie reprezintă vârful vânzărilor pentru florarii din România. Cu peste 2,5 milioane de buchete vândute în aceste zile, piaţa florilor va atinge un nou record istoric de vânzări, de aproape 40 milioane de euro, arată un studiu realizat de compania de consultanţă Frames.
Dincolo de mărţişoare, de cadourile de tot felul, florile reprezintă, în aceste zile, cel mai vândut produs din România.
Un calcul estimativ, realizat de Frames, arată că de 1 şi 8 Martie, vor fi vândute peste 2,5 milioane de buchete de flori.
Estimarea ia în calcul că în mediul urban, unde se vând peste 90% din flori, locuiesc 4,6 de milioane de femei cu vârsta de peste 18 ani și că măcar jumătate dintre doamne și domnișoare vor primi un buchet de flori în această periodă, la un preț mediu de 80 de lei.
,,Un calcul simplu arată că afacerea cu flori se apropie de 40 de milioane de euro, cu aproape 10 milioane mai mult decât estimările din 2023, incluzând aici doar comerţul cu amănuntul al florilor. Spre comparaţie, în 2020, business-ul cu flori a depăşit 20 milioane de euro’’, arată analiza Frames.
Potrivit analiştilor, dinamica spectaculoasă a vânzărilor ţine în primul rând de scumpirea semnificativă a florilor, fapt care a crescut semnificativ şi cifra de afaceri a celor peste 7700 de firme ce activează în aceste sector.
În ceea ce priveşte oferta, cele mai căutate flori, în această perioadă, sunt ghioceii, freziile, zambilele, lalelele sau narcisele.
Dincolo de florile de sezon, la mare căutare rămân, în continuare, trandafirii, considerați simbolul iubirii.
,,Există însă și o cerere tot mai mare de buchete personalizate, care includ diverse cadouri și elemente de decor din plante și flori exotice’’, afirmă analiştii.
Piaţa florilor, record istoric în 2024
Afacerile cu flori au mari şanse să atingă în acest an un adevărat record istoric, de peste 2,7 miliarde de lei, după ce, în 2023, datele preliminare indică depăşirea bornei de 2,5 miliarde.
Ultimul an pentru care Ministerul Finanțelor prezintă datele financiare finale, 2022, a dus business-ul cu flori din țara noastră la 2,2 miliarde de lei. Spre comparație, cu 10 ani în urmă, în 2014, piaţa florilor raporta o cifră de afaceri de 491,3 milioane de lei.
Dincolo de cifra de afaceri, firmele din domeniul comercializării cu amănuntul al florilor au reuşit să îşi crească semnificativ şi profitabilitatea, raportând un câştig net de peste 200 de milioane de lei în 2023, faţă de 150 de milioane lei în 2022 şi 23 milioane de lei în 2014.
Potrivit datelor financiare de la Ministerul Finanţelor, consultate de Frames, în piața florilor din România activau, în 2022, 7774 de firme, dintre care 6930 în activitate şi numai 24 în faliment şi 76 în insolvenţă.
,,Piaţa florilor s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani, dovadă că numărul firmelor s-a dublat în ultimii 10 ani, la fel ca şi cel al angajaţilor. Dezvoltarea semnificativă a afacerilor a venit atât pe fondul creşterii interesului investitorilor pentru acest domeniu cât mai ales ca urmare a reducerii semnificative a pieţei negre, a evaziunii fiscale din acest sector’’, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.
Cele mai multe firme specializate se află în București, Cluj, Constanța, Ilfov, Brașov și Timiș.
Printre cei mai importanți jucători din sectorul comerțului cu flori și alte plante se află Diva Sol SRL, Dinagri’s SRL, Pet Network Europe SRL, Spic Agro SRL şi Florăria Iris SRL.
,,Marea majoritate a companiilor din comerţul cu amănuntul al florilor au, în medie, 4 angajați, și o cifră de afaceri de 800-900 mii lei, cu o rată de profit medie de 60.000 lei. Este o piață încă fragmentată în care lanțurile de florării sunt puține. E un business care are potențialul de a atrage investitori majori. E o piață în creștere, în care fuziunile și achizițiile se vor afla în prim-plan, cel mai probabil, în anii următori’’, arată analiza Frames.
Cele mai multe flori vândute pe piaţa românească vin din import, aproximativ 80%, restul fiind acoperit din producţia locală.
O afacere de viitor
Potrivit analizei Frames, comerțul cu amănuntul al florilor din România s-a diversificat foarte mult în privința ofertei de servicii.
De la florăriile de cartier s-a ajuns la site-uri web și aplicații de smartphone prin intermediul cărora poți comanda oriunde o gamă largă de flori și produse asociate din zona cadourilor.
De la clasicele buchete s-a ajuns la aranjamente florale spectaculoase, personalizate, în ton cu sezonalitatea, cu momentele speciale din viața celor care le primesc
,,Estimam, în anii anteriori, că afacerile cu flori şi produse asociate vor creşte semnificativ în România, iar datele financiare vin să confirme acest trend pozitiv.
Anul 2024 va fi o adevărat bornă pentru această piaţă, în condiţiile în care modificările fiscale şi inflaţia se află în prim-plan.
Vom asista, cel mai probabil, la o accentuare a fenomenului de concentrare a pieţei, mai ales pe sectorul de distribuție, în ton cu evoluția veniturilor populației și cu extinderea obiceiurilor de consum’’, a declarat Negrescu.
,,Marile magazine, reţelele de hipermarketuri au înţeles potenţialul acestui sector şi se implică tot mai mult în acest sector.
Pe lângă marile magazine, a crescut semnificativ şi sectorul de vânzări online, cele care oferă, alături de flori, și diverse pachete de cadouri, în cadrul unor oferte competitive, focusate pe targete diverse și orientate către sezonalitate.
În aceste condiţii, micile florării, de la colţul străzii, îşi vor pierde, treptat din relevanţă, şi ar putea chiar să dispară, fenomen care este deja uşor de observat’’, a mai spus acesta.
Analiza Frames privind business-ul din piața florilor din România în 2024 a fost realizată pe baza datelor financiare comunicate de companiile având codul CAEN 4776 (comerțul cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor) la Ministerul Finanțelor pentru anul 2022, datelor statistice privind dinamica firmelor de la Registrul Comerțului și informațiilor de la Institutul Național de Statistică.
Estimările privind vânzările de 1 și 8 Martie din 2024 aparțin Frames și au fost realizate pornind de la discuțiile cu companiile din sector.
Analiza nu include datele financiare privind comerțul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet (CAEN 4791), comerţul cu ridicata al florilor şi al plantelor (4622) cultivarea altor plante din culturi nepermanente (0119) și comerțul cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine (4779), considerând că acestea, având în vedere diversitatea produselor și a serviciilor, sunt de natură să prezinte o imagine distorsionată a pieței de flori din România.
One thought on “Mărţişorul şi Ziua Femeii generează o afacere de peste 40 de milioane de euro”