Moneycorp: Mediul de afaceri se teme de efectele unei recesiuni în 2024
Oamenii de afaceri privesc cu îngrijorare la perspectivele anului 2024, pe fondul creșterii costurilor operaționale și a evoluției inflației la un nivel în continuare foarte ridicat. Cei mai mulți dintre investitori estimează că România ar putea intra în recesiune tehnică în prima parte a acestui an, pe fondul scăderii activității industriale și accentuării problemelor de pe lanțurile economice, arată rezultatele celei de-a V-a ediții a barometrului anual de opinie în rândul companiilor, dezvoltat de Moneycorp România.
58,8% dintre respondentii care au participat la cercetarea derulată în luna decembrie2023 sunt convinși că economia va intra în recesiune, iar 36,6% estimează că acest lucru se va întâmpla în primele șase luni din 2024.
Marile provocări ale anului 2024 sunt legate de creșterea costurilor operaționale (prețuri materiale, servicii, costuri de transport, dobânzi etc.) și scăderea vânzărilor pe fondul deprecierii puterii de cumpărare și a accentuării fenomenului de dezintermediere în economie.
În topul îngrijorării investitorilor urmează, în ordinea importanței, accentuarea blocajului financiar, intrarea în insolvență/faliment a partenerilor și efectele crizelor multiple la nivel internațional, generate de conflictele militare.
“Menținerea inflației la un nivel ridicat (6% în estimările Guvernului) este de natură sa impuna optimizarea costurilor operaționale în rândul companiilor, regândirea și adaptarea ofertelor de produse și servicii la noua realitate economică. Toate acestea vor face diferenţa între cei care vor exploata oportunitățile aparute și cei care vor avea de gestionat scăderi ale vânzarilor cauzate de costuri de producţie tot mai ridicate, mai ales în contextul în care toate acestea sunt însoțite și de o creștere semnificativă a taxelor pentru mediul de afaceri’’, afirmă Cosmin Bucur, managerul Moneycorp România.
Potrivit rezultatele barometrului, 32% dintre investitori estimează o inflație între 6-8% iar 27% o văd între 8-10%.
Recent, Banca Națională a estimat că creșterea taxelor de la 1 ianuarie 2024 va genera un val de inflație tranzitorie care va afecta economia românească, în condițiile în care companiile vor introduce în prețuri costurile generate de schimbările fiscale.
Potrivit experților de la Moneycorp, evoluția impredictibilă a prețurilor a generat probleme în 2023, de la scăderea vânzărilor la accentuarea blocajului financiar. Dovadă că peste 80% dintre respondenți au declarat că durata de încasare a facturilor a crescut față de anul precedent.
,,Limitarea creditului furnizor și întârzierile tot mai mari de plată de pe lanțurile economice se vor afla și în 2024 în prim-planul antreprenorilor. Această situație va face ca multe dintre companii să fie precaute, să evite expuneri financiare incontrolabile, să lucreze mai mult cu partenerii în care au încredere și să monitorizeze mai atent dinamica financiară pe lanțurile economice’’, a mai adaugat Cosmin Bucur.
Cursul euro, peste 5 lei?
Dinamica business-ului în 2024 va fi afectată și de o potențială evoluție negativa a cursului valutar, pe care marea majoritate a managerilor o iau în calcul.
Cei mai mulți dintre executivi (53.6%), se așteaptă ca euro să depaseasca cotația de 5 lei în 2024. Dintre aceștia, 13.8% cred că euro va depăși chiar nivelul de 5.05.
32,6% văd un curs între 4.95-5 lei/euro, iar 13,8% cred că, pe fondul calendarului electoral, BNR va încerca să țină moneda națională sub 4.95 lei/euro.
”Evoluția cursului pare, la prima vedere, o ecuație simplă, mai ales în context electoral, însă care ascunde destule necunoscute, atât de ordin intern cât și extern. Important de spus că inclusiv Comisia Națională de Prognoză vede, în ultimul său raport, o depreciere a cursului de 1%, către un curs mediu de 5 lei/euro în 2024, estimare în ton și cu previziunile AAFB, lansate recent’’, afirmă Sebastian Bacioiu, Head of Dealing al Moneycorp Romania
Dincolo de evoluția EURO/RON, cei care au participat la sondaj estimează, totodată, o apreciere a monedei americane în fața euro și a leului.
23% văd cursul dolarului la 4.50-4.60 lei, 22% îl estimează la 4.60-4.70 lei, iar 18% îl văd mai mare de 4.80 lei.
,,Economia SUA atrage fluxuri tot mai importante de capital, reușind o performanță extraordinară în contextul inflației a și dobânzilor ridicate– rezultatul fiind observat în atractivitatea randamentelor reale.
Rezerva Federală, prin măsurile luate în ultima vreme, reușeste să lupte eficient cu inflația și să evite o recesiune pe care mulți dintre investitori o dădeau iminentă încă de anul trecut”’, a completat Cosmin Bucur.
Comisia Națională de Strategie și Prognoză vede cursul mediu al dolarului american la 4,63 lei în 2024 și de 4,69 lei în 2025.
Și în privința dobânzilor, cei chestionați văd, în continuare, un nivel ridicat.
40,7% dintre cei intervievați văd, de exemplu, indicele ROBOR evoluând între 6-8%. Există un număr însemnat de executivi care cred că dobânzile se vor mai reduce, pe fondul temperării inflației și deciziilor de politică monetară așteptate mai ales în a doua parte a anului.
31,9% văd ROBOR-ul între 4-6% iar 18% îl văd coborând chiar și sub 4%.
Un 2024 plin de provocări
Potrivit Moneycorp, pe plan intern, va fi interesant de văzut ce măsuri va lua Guvernul pentru a-și onora angajamentele din PNRR, pentru a atrage banii europeni, și mai ales cum va reuși să gestioneze problema bugetului de stat fără să fie nevoit să apeleze din nou la măsuri de ordin fiscal care să impacteze economia.
,,În economia reală, vedem deja că firmele sunt mult mai prevăzătoare și mai puțin dispuse să își asume riscuri investiționale, iar acest fapt va influența dinamica economiei.
2024 este un an al provocărilor, dar și al oportunităților. Nu este exclus să asistăm la o evoluţie economică oscilantă, o dovadă a fragilității mediului economic într-un context destul de dificil’’, spune Sebastian Bacioiu.
Potrivit rezultatelor barometrului, cei mai mulți dintre managerii chestionati cred că statul va juca un rol major în 2024, iar principalele măsuri pe care aceștia le consideră necesare vizează, printre altele, restructurarea aparatului bugetar și digitalizarea acestuia, creșterea gradului de colectare a TVA și eliminarea excepțiilor fiscale, mărirea bazei de impozitare și păstrarea cotei unice.
Evoluția economiei românești va fi influențată, bineînțeles, și de dinamica economică internațională, pusă deja sub semnul întrebării de inflație, de potențiala reapariție a unei crize energetice, dar mai ales de potențialul distructiv al conflictelor, de la războiul din Ucraina la cel din Orientul Mijlociu.
Riscurile unei accentuări a crizei în Europa, mai ales în Germania – al doilea exportator al lumii, dar și în Franța și Marea Britanie, generează deja o creștere a apetitului pentru plasamente către metalele prețioase, către investițiile din SUA – economia americană fiind considerată cea mai sigură în momentul de față, mai ales că din Orient, veștile despre situația economică din China sunt tot mai îngrijorătoare’’, afirma Cosmin Bucur, Managing Director Moneycorp Romania.
Potrivit analiștilor, scăderea apetenței pentru risc a investitorilor va fi resimțită, în cele din urmă, și de piața valutară românească, mai ales că avem o economie euroizată, adică strâns legată prin legăturile comerciale de zona euro.
Ce pot face firmele românești
Perioada plină de incertitudini prin care va trece economia românească în 2024 a activat deja mecanismele de risk management în marea majoritate a companiilor, focusul pe restructurare, pe optimizarea fluxurilor financiare aflându-se în prim-plan în planurile de business.
,,Cursul valutar, mai ales pentru firmele care desfășoară activități de comerț exterior, reprezintă un reper extrem de important, care face diferența în privința nivelul de competitivitate economică’’, spune Sebastian Bacioiu, Head of Dealing al Moneycorp România.
,,Din această perspectivă, gestionarea riscurilor valutare trebuie să rămână o prioritate. Există soluții optime în acest domeniu, soluții care pot face diferența între profit și pierdere. O strategie solidă de gestionare a riscului valutar pentru 2024 este necesară.
Altfel spus, este important pentru firmele de import-export să se protejeze împotriva fluctuațiilor valutare, de la monitorizarea activă a piețelor valutare la dezvoltarea unei strategii de hedging împreună cu alte instrumente de gestionare a riscurilor’’, a mai adaugat acesta.
Potrivit experților de la Moneycorp, firmele care ignoră importanța implementării unei strategii de risc valutar, mai ales în contextul inflației, riscă să rămână expuse unor riscuri importante aduse de volatilitatea crescută a cursului de schimb, cu efecte negative majore asupra marjei comerciale și a situației financiare generale a companiei.
,,Contractele de tip forward (la termen) derulate de companii, le permit acestora să gestioneze activ provocările cauzate de variațiile de curs valutar. Acest instrument financiar permite, în esență, tranzacționarea la un curs fix, prestabilit, fapt care permite un control mai bun al fluxului de numerar și predictibilitate” a adaugat Sebastian Bacioiu, Head of Dealing al Moneycorp România.
Barometrul Moneycorp România a fost realizat în luna decembrie2023, pe un grup de peste 1.000 de companii din domenii diverse, precum IT&C, Asigurări, Echipamente, Materii prime, Energie, FMGC sau Turism.
Profilul respondentilor a fost reprezentat de middle și top management, cu studii superioare, 63% bărbați și 37% femei, cu o vârstă medie de 47 de ani.
Analiza prezintă o serie de previziuni privind evoluția economică din 2024 luând în calcul datele oficiale prezentate de INS, BNR, CNP și Eurostat. Estimările legate de posibila evoluție a cursului de schimb nu trebuie privite ca un instrument comercial și au doar o valoare orientativă.
Prezentă din 2016 în România, Moneycorp este cea mai mare instituție de plăți din Europa.
Moneycorp România a depășit borna de 1 miliard de euro in schimburi valutare efectuate de catre clientii sai intr-un singur an, tranzacții care au implicat transferuri peste 100 de țări de pe toate continentele. În cei șapte ani de la lansarea serviciilor pe piața românească, Moneycorp a derulat peste 250.000 de plăți în contul clienților.