Frames: Ajutorul „direct în factură” riscă să adâncească criza din sectorul energetic. Prețul energiei scade doar prin producție și rețele eficiente

Programul de guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu promite sprijin la plata facturilor la energie pentru milioane de români cu venituri de până la 3.500 lei net pe persoană. O analiză realizată de think tank-ul economic Frames arată că măsura ridică multe întrebări legate de aplicare și de finanțare. Chiar și în varianta ideală, ea nu reduce prețul energiei, ci doar mută o parte din factură în bugetul de stat. Soluția durabilă este creșterea producției de energie ieftină, în special solară cu stocare, împreună cu o rețea capabilă să o preia.

Un program generos pe hârtie, cu multe necunoscute

Măsura M13 prevede un mecanism unic de sprijin, cu eligibilitate verificată automat și reducere aplicată direct în factură. Beneficiarii estimați sunt 3,7 milioane de persoane la electricitate și 1,7 milioane la gaze. Ideea este corectă, însă experiența ultimului an arată cât de greu se aplică astfel de scheme.

Mecanismul voucherelor de 50 de lei a fost gândit pentru 2,1 milioane de gospodării. În aplicația dedicată s-au înscris însă mai puțin de un milion de consumatori, față de cei 2,5 milioane estimați de Guvern ca având nevoie de sprijin. În plus, Poșta încasează un comision de 15 lei pentru fiecare voucher de 50 de lei, așa că aproape o treime din valoarea ajutorului se pierde pe drum.

„Statul a bugetat ajutorul, dar oamenii nu au ajuns la el. Acum Guvernul promite o schemă de aproape două ori mai largă, bazată pe un registru național care încă nu există. Este o promisiune făcută înainte de a avea instrumentele necesare”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Prima problemă este nepotrivirea dintre pragul de venit și numărul de beneficiari anunțat. Pragurile actuale sunt de 1.940 lei pentru persoanele singure și 1.784 lei pe membru de familie. Un prag de 3.500 lei net pe persoană ar include majoritatea pensionarilor și o parte importantă a familiilor cu copii din clasa de mijloc. Prin urmare, cifra de 3,7 milioane de persoane pare fie subestimată, fie dependentă de criterii suplimentare care nu au fost încă anunțate.

A doua problemă este registrul național pe care se sprijină întregul mecanism. Interconectarea dintre ANAF, Ministerul Muncii și furnizori trebuie să lege fiecare persoană de locul ei de consum.

Aici apare o dificultate practică: multe contracte sunt pe numele proprietarului, al unei rude sau chiar al unei persoane decedate, așa că chiriașii și o parte dintre vârstnici riscă să nu primească ajutorul. ANAF nu vede nici veniturile agricole, banii trimiși din străinătate sau economia informală. Fără o verificare a averii, sprijinul poate ajunge și la persoane cu venituri declarate mici, dar cu proprietăți importante. Gospodăriile racordate la termoficare sau care se încălzesc cu lemne nu primesc factură de gaze, deci tocmai o parte dintre cei mai vulnerabili rămân în afara schemei.

Rămâne și întrebarea încrederii furnizorilor. Statul a acumulat deja restanțe la plata schemelor de sprijin: potrivit estimărilor ANRE, sumele datorate furnizorilor de energie și gaze ajung la aproximativ 8 miliarde de lei. Dacă și noul mecanism este prefinanțat de furnizori, aceștia vor include riscul întârzierilor în prețul plătit de toți consumatorii.

Cât costă și cine plătește

Programul nu precizează valoarea lunară a ajutorului, așa că Frames a calculat mai multe scenarii.

Raportate la gospodării, cifrele din program înseamnă aproximativ 2,2 milioane de facturi la electricitate și un milion la gaze. Varianta minimală, cu 50 de lei pe lună la curent și 100 de lei pe lună la gaze timp de șase luni de iarnă, ar costa aproximativ 1,9 miliarde de lei pe an. Dacă sumele se dublează, costul ajunge la aproximativ 3,8 miliarde de lei anual.

Fondul Social pentru Climă nu poate acoperi integral aceste sume. România primește 9,25% din fond, adică 6 miliarde de euro pentru perioada 2026–2032. Regulile europene limitează însă sprijinul direct pentru venit la cel mult 37,5% din costul planului. Asta înseamnă aproximativ 1,6 miliarde de lei pe an, suficient cel mult pentru varianta minimală. Orice sumă peste acest nivel trebuie plătită din bugetul național, într-un moment de consolidare fiscală.

„Nu există ajutor gratuit. Fiecare leu scăzut din factură este un leu luat din buget sau împrumutat. Iar ajutorul trebuie plătit în fiecare an, fără să rămână în urmă vreo investiție care să reducă prețul pe termen lung”, subliniază analiza Frames.

Nici efectul asupra facturilor nu este spectaculos. La un consum de 150 kWh pe lună, 50 de lei reduc factura la curent cu aproximativ 20–23%. Pentru o familie care consumă iarna 1.200 kWh de gaze pe lună, 100 de lei acoperă aproximativ un sfert din factură. Acest câștig poate fi anulat rapid de liberalizarea pieței gazelor din aprilie 2027 și de introducerea taxei pe carbon pentru clădiri și transport (ETS2).

Alternativa: energie ieftină produsă în țară și rețele care să o poată prelua

Experții de la Frames consideră că prețurile mari nu se rezolvă prin compensări, ci prin mai multă producție ieftină și printr-un sistem de transport și distribuție eficient.

Proiectul de la Ogrezeni, din județul Giurgiu, ilustrează această direcție. Compania austriacă Enery a început aici construcția unui parc hibrid, o investiție de 460 de milioane de euro. Parcul va avea o putere instalată de 761 MWp / 534 MW AC și peste 1 GWh de stocare în baterii, cu punere în funcțiune estimată pentru toamna anului viitor. Odată operațional, va produce energie suficientă pentru echivalentul a aproximativ 684.000 de gospodării.

Comparația cu ajutoarele este relevantă. Investiția de la Ogrezeni, de aproximativ 2,3 miliarde de lei, este mai mică decât costul unui singur an de sprijin în varianta cu sume dublate. Diferența este că ajutorul se consumă și trebuie acordat din nou anul următor, în timp ce un parc fotovoltaic produce energie timp de 25–30 de ani. Mai mult, Ogrezeni este o investiție privată: statul nu plătește centrala, ci doar trebuie să asigure condițiile ca energia ei să ajungă la consumatori.

Acesta este, de fapt, punctul critic: rețeaua. Sistemul energetic începe să recupereze întârzierile. În 2026 au fost conectați 2.514 MW noi, din care 1.331 MW în fotovoltaice, iar la 1 august sistemul dispunea de 989 MW de capacități de stocare.

Totuși, accesul la rețea a fost mult timp blocat de proiecte care existau doar pe hârtie. În 2025 au expirat avizele de racordare pentru 247 de proiecte, însumând peste 9.248 MW, care ocupau artificial capacitatea rețelei. Transelectrica are un plan de dezvoltare a rețelei de transport pentru următorii zece ani, cu investiții de peste 2 miliarde de euro. Ritmul acestor investiții trebuie însă accelerat.

„Fiecare megawatt solar pe care rețeaua nu îl poate prelua se transformă seara în energie scumpă din import. Proiecte precum cel de la Ogrezeni, care combină producția cu stocarea în baterii, sunt exact ce are nevoie România. Dar ele depind de linii electrice, stații de transformare și reguli de racordare predictibile. Acolo ar trebui direcționați prioritar banii publici și fondurile europene, nu în compensări care trebuie plătite din nou în fiecare an”, explică Adrian Negrescu.

Ce ar trebui să facă Guvernul

Experții de la Frames consideră că ajutorul țintit trebuie să rămână o plasă de siguranță, nu să devină principala politică energetică a țării. Sprijinul ar trebui limitat strict la consumatorii cu adevărat vulnerabili. Asta presupune verificarea averii, nu doar a venitului, o reducere treptată a ajutorului pe măsură ce venitul crește și plata la timp a sumelor datorate furnizorilor.

În paralel, prioritatea ar trebui să fie întărirea rețelelor de transport și distribuție, cu bani din PNRR, din Fondul pentru Modernizare și din veniturile obținute din certificatele de emisii. Accentul trebuie pus pe zonele cu proiecte solare mature, precum sudul țării. Stocarea în baterii trebuie încurajată, pentru ca energia ieftină produsă la prânz să poată fi folosită seara, când prețurile sunt cele mai mari. Racordarea proiectelor deja finanțate trebuie să fie rapidă și predictibilă, cu termene ferme atât pentru operatorii de rețea, cât și pentru investitori.

O parte cât mai mare din Fondul Social pentru Climă ar trebui direcționată spre investiții care reduc permanent factura: panouri solare pe acoperișurile gospodăriilor vulnerabile, izolarea locuințelor și pompe de căldură.

„Un ajutor de 50 de lei reduce factura o singură dată. Un parc solar conectat la timp și o rețea modernizată reduc prețul pentru toată lumea, ani la rând. România trebuie să aleagă între a plăti în fiecare an diferența de preț și a investi o singură dată pentru ca prețul să scadă”, a mai declarat Adrian Negrescu.

Frames este un think tank economic specializat în dezvoltarea de analize și studii de piață privind economia. În cei peste 25 de ani de existență, Frames a devenit unul dintre jucătorii relevanți în domeniul analizei de business din România, analizele sale adresate investitorilor și publicului larg oferind o perspectivă concretă privind dinamica de business la nivel local și internațional.

Calculele privind numărul de gospodării, costul scenariilor și reducerea facturilor sunt estimări Frames realizate pe baza datelor publice citate.